VIDEONEWS
Trimite imaginile tale la adresa: euroardeal@yahoo.com

  • centrul de presa
Transportul la control Imprimare Email
Scris de euroardeal   
Vineri, 29 Ianuarie 2010 10:36

DN 1, 27 ianuarie 2010 - În intervalul orar 08.00-14.00, la ieşirea din municipiul Sebeş spre judeţul Sibiu, a avut loc o acţiune de control în domeniul transporturilor

   La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi a Poliţiei Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Autoritatea Rutieră Română Alba, Registrul Auto Român Alba, Secţia Drumuri Naţionale şi comisari din cadrul Gărzii Financiare-Secţia Alba.

   Cu ocazia controalelor efectuate, au fost constatate şi aplicate un număr de 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 48.500 lei, din care 9 la regimul circulaţiei rutiere şi 7 de altă natură, printre care „depăşirea perioadei maxime zilnice de conducere”, „nerespectarea perioadei minime de odihnă”, „nerespectarea cerinţelor de efectuare a verificării perioadice a tahografelor”,  „depăşirea masei maxime admise pe axe până la masa maximă ce poate fi autorizată fără autorizaţie specială de transport”. De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare şi reţinut în vederea suspendării 1 permis de conducere.

 

   Cu ocazia acestei acţiuni, a fost identificat în trafic Daniel F., de 36 de ani, din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, în timp ce efectua, pe ruta Cisnădie –Sebeş, transport rutier public de persoane cu un autobuz, fără a deţine licenţă de transport persoane pe drumurile publice. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectare a regimului transportului rutier public”.

Comentati Cautare
Comentati
Nume:
Email:
 
Titlu:
Introduceti codul anti-spam din imagine.
 

Copyright © 2007-2010 SZÖCS FRANCISC. Toate drepturile rezervate.