VIDEONEWS
Trimite imaginile tale la adresa: euroardeal@yahoo.com

  • centrul de presa
Soluții pentru problemele sectorului viti-vinicol Imprimare Email
Scris de euroardeal   
Vineri, 19 Februarie 2010 12:23

Alba, 22 februarie 2010 - Întâlnirea producătorilor de struguri şi vin din judeţ

Solutii pentru problemele sectorului viti vinicol   Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Ţara Vinului Alba împreună cu Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) şi Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) organizează luni – 22 februarie 2010, de la ora 10, la sediul CJ Alba, o întâlnire pentru toţi producătorii de struguri şi vin din judeţ, pentru autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, dar şi pentru instituţiile publice de specialitate, în vederea identificării soluţiilor la actualele probleme naţionale, regionale şi judeţene ale sectorului vitivinicol românesc.

   Întâlnirea face parte din seria de întruniri organizate în cadrul proiectului derulat de Patronatul Naţional al Viei si Vinului (PNVV) în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) întitulat “Consolidarea patronatului şi dezvoltarea capacităţii acestuia de a participa la procesul decizional” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 

   Proiectul are ca obiectiv general consolidarea şi dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Patronatului Naţional al Viei şi Vinului prin înfiinţarea a şapte filiale regionale în teritoriu (în orașele Constanţa, Iaşi, Craiova, Timişoara, Focşani, Alba-Iulia, Ploieşti) şi întărirea capacităţii acestuia de a participa la procesul decizional, de a elabora strategii şi planuri în vederea dezvoltării comunităţilor locale şi de a monitoriza activităţile instituţiilor publice.

   „Faptul că o astfel de întâlnire de specialitate se va desfăşura şi la noi în judeţ şi nu în ultimul rând faptul că una dintre filialele regionale ce se vor înfiinţa în ţară prin intermediul acestui proiect îşi va avea sediul în Alba Iulia subliniază încă o dată importanţa caracteristicii vitivinicole a judeţului nostru. Susţinerea sectorului vitivinicol judeţean şi dezvoltarea traseului turistic/vitivinicol Drumul vinului – Alba se încadrează în demersurile întreprinse la nivel naţional de structurile de specialitate, reprezentând în acelaşi timp obiectivele principale ale demersurilor în curs ale Asociaţiei ŢARA VINULUI Alba”, a declarat domnul Alin Cucui, Preşedintele Asociaţiei ŢARA VINULUI Alba.

   Întâlnirea de la Alba Iulia va avea loc în data de 22 februarie 2010, la Consiliul Judeţean Alba începând cu ora 10.00

Vor fi abordate următoarele teme:

- Prezentarea stadiului actual şi perspectivelor sectorului vitivinicol
- Prezentare privind controlul calităţii produselor vinicole
- Aspecte privind regimul de antrepozitare fiscal
- Sistemul de sprijin de la bugetul naţional pentru perioada 2010 – 2013
- Prezentarea Programului suport pentru sectorul vitivinicol pentru perioada 2007 – 2013
- Prezentarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală
- Subiecte cu specific local

Comentati Cautare
Comentati
Nume:
Email:
 
Titlu:
Introduceti codul anti-spam din imagine.
 

Copyright © 2007-2010 SZÖCS FRANCISC. Toate drepturile rezervate.